Bătălia de la Marathon

Se împlinesc astăzi 2500 de ani de la celebra bătălie de la Marathon - 12 septembrie 490 î.Hr. (sau 12 august 490 î.Hr., după alte surse). În semn de omagiu pentru eroii de la Marathon, încerc să readuc în atenţia voastră câte ceva din cele ce s-au întâmplat atunci şi cum au influenţat ele cursul istoriei şi chiar modul nostru de viaţă.

Bătălia de la Marathon a avut loc în anul 490 î.Hr., între armata persană care invadase Grecia continentală și o alianță a orașelor-stat (polisuri) grecești.
A fost un episod hotărâtor din cadrul războaielor medice, fiind prima dată când perșii au fost înfrânți decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Marathon a marcat sfârșitul primei invazii a perșilor în Grecia, aceștia fiind siliți să se retragă în Asia. Deși războaiele dintre greci și perși au continuat, cu unele întreruperi, încă mulți ani, bătălia de la Marathon a demontat mitul invincibilității persane, pregătind terenul pentru următoarele bătălii victorioase ale grecilor, de la Salamina și Plateea.

Cadrul istoric
La sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. imperiul persan, în plină ascensiune, pusese piciorul și pe continentul european, cucerind o parte din Tracia, în timpul celebrei expediții a lui Darius I („Regele regilor”, 521-486 î.Hr.) din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre.
Predecesorul lui Darius, Cyrus „cel Mare” (558-528 î.Hr.), cucerise în 546 î.Hr., printre alte provincii din Asia Mică, și regatul Lydiei, de care depindeau, cel puțin nominal, toate coloniile grecești din Ionia, unde se înfiripase o confederație de douăsprezece polisuri deosebit de înfloritoare din punct de vedere economic și cultural. Darius a înăsprit însă modul de stăpânire a acestor orașe grecești, impunând condiții mai dure. Astfel, Ionia a fost integrată cu Lydia într-o singură provincie (satrapie) cu sediul la Sardes, iar în locul unor contribuții neregulate se instituie tributuri anuale fixe, ceea ce a stârnit mari nemulțumiri.
Dar nu numai constrângerile economice, ci, mai ales, profundul atașament pentru ideea de libertate, este adevărata cauză a revoltei care cuprinde întreaga Ionie, începând cu anul 499 î.Hr.. Darius își trimise atunci imensele armate să înăbușe rapid această revoltă. Zadarnic s-au adresat ionienii celorlalte polisuri grecești pentru ajutor armat; singurele cetăți care au răspuns pozitiv au fost doar Atena și Eretria. Expediția navală organizată de acestea în 498 î.Hr. a debarcat trupe în Asia Mică, dar după ce au înaintat până la Sardes (unde au incendiat palatul satrapului persan și templul zeiței Cybele, atenienii și eretrienii au fost nevoiți să se retragă și să se reîmbarce în mare grabă. Lăsați singuri, și incapabili de altfel să se înțeleagă între ei, ionienii au fost învinși decisiv în bătălia de la Lade (494 î.Hr.). Miletul, cel mai dezvoltat și bogat oraș al confederației ioniene a fost luat cu asalt și distrus din temelii. Astfel, perșii pun din nou stăpânire pe Ionia, asupra căreia instituie un regim de teroare.
Polisurile (orașele-stat) Atena și Eretria, care sprijiniseră revolta ioniană eșuată împotriva Imperiului Persan între 499 și 493 î.Hr., deveniseră acum ținta prioritară a lui Darius I. Darius era mânat atât de dorința de răzbunare, cât și de planul strategic, mai ambițios, de a supune întrega Grecie, pentru a împiedica pe viitor sprijinul cetăților din Grecia continentală pentru eventualele revolte ale grecilor din Asia Mică. Pretextul formal al expediției persane era răzbunarea incendierii templului din Sardes de către contigentul atenian care participase la expediția făcută în Asia Mică, pentru a-i ajuta pe conaționalii ionieni, în anul 498 î.Hr.
O expediție preliminară condusă de Mardonius, ginerele lui Darius, în 492 î.Hr., menită să pregătească invazia terestră asupra Greciei, recucerise Tracia și forțase Macedonia să devină regat vasal Persiei. Mardonius fiind însă rănit, a fost obligat sa-și întrerupă marșul spre Atena și să se retragă în Asia Mică.

Preludiul bătăliei
Întregul an 491 î.Hr. a fost dedicat pregătirilor militare și diplomatice pentru ofensiva Imperiului persan. Darius a trimis ambasadori în principalele orașe-state grecești cerându-le să i se supună. Multe dintre ele au primit această propunere, dar Atena și Sparta au refuzat categoric (ba mai mult, Sparta, conform istoricului antic Herodot, i-a ucis pe trimișii lui Darius).
Totuși, nici Sparta și nici Atena nu au luat măsuri reale pentru a preîntâmpina iminentul atac persan.
În anul 490 î.Hr. imensa armată și flotă persană s-a pus în mișcare. În fruntea ei se aflau doi comandanți: Artaphernes, nepot al lui Darius, care comanda armata terestră, și Datis, care comanda flota. Armata, după ce s-a îmbarcat pe corăbii în porturile de pe coasta ioniană, a traversat direct Marea Egee în direcția insulei Eubeea; în trecere a cucerit insulele Naxos și Delos.
Odată ajunși pe insula Eubeea, perșii au distrus cetatea Carystos, care refuzase să-și deschidă porțile în fața lor, apoi au cucerit Eretria, abandonată de aliații săi atenieni. A fost prima etapă a răzbunării lui Darius pentru intervenția Atenei și Eretriei în revolta ioniană: Eretria a fost complet distrusă, iar populația care a mai scăpat cu viață a fost deportată tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în apropiere de capitala Susa).
Flota persană a navigat apoi spre sud, spre coasta peninsulei Attica, pentru a finaliza obiectivul final al campaniei - pedepsirea Atenei. Fostul tiran al Atenei, Hippias, acum exilat, îi însoțea pe perși, în calitate de consilier militar. Hippias era fiul lui Pisistrate și spera să-și restabilească autoritatea în Atena, contând nu numai pe ajutorul persan, ci și pe complicitatea unora dintre atenieni, care își aminteau de regimul pisistrazilor ca despre o „vârsta de aur” a Atenei.
La sfârșitul lunii august a anului 490 î.Hr., întreaga flotă (în jur de 600 de corăbii) a ancorat în golful de la Marathon - perșii se aflau acum la doar 42 km de Atena.

Forțele combatante
- Armata persană
Principala sursă pentru Războaiele Greco-Persane, istoricul grec Herodot, supranumit și "părintele Istoriei", spune că flota persană era compusă din 600 de trireme. El nu dă indicații exacte referitoare la mărimea armatei persane, spunând doar că "perșii erau în număr foarte mare". Alți autori antici, ca poetul Simonides și autorul roman Cornelius Nepos (care a scris într-o epocă mai târzie) estimează că perșii aveau 200.000 soldați pedeștri și 10.000 de călăreți. Plutarch și Pausanias dau amândoi, independent, cifra de 300.000 pentru efectivele persane.
Istoricii moderni consideră aceste cifre ca fiind exagerate. O abordare credibilă pentru estimarea efectivelor pornește de la faptul că Herodot spune că la a doua invazie a Greciei (cea încheiată cu bătăliile de la Termopile și Salamina) fiecare triremă avea la bord 30 de ostași complet echipați (pe lângă cei 14 sau 15 marinari), deci cele 600 de trireme care acostaseră în golful Marathon puteau transporta ușor cel puțin 18.000 de soldați. Consensul istoricilor situează numărul perșilor la circa 25.000, plus circa 1.000 călăreți.
Oricum, efectivele armatei persane erau net superioare, ca număr, celor ateniene.
- Armata greacă
În fața pericolului care o amenința, Atena a ceruse ajutor Spartei. Spartanii însă, reținuți de scrupule de natură religioasă, nu s-au pus în mișcare înainte de a fi lună nouă, adică șase zile mai târziu: când ei au ajuns la locul bătăliei, aceasta se terminase deja. Dintre celelalte polisuri grecești, numai curajoasa aliată a Atenei, Plateea, a avut curajul să trimită un efectiv de circa 1000 de oameni. Herodot nu dă informații concrete referitoare la efectivul armatei ateniene, dar istoricii de mai târziu consideră că Atena trimisese la Marathon între noua și zece mii de hopliți. La aceștia se mai adăuga probabil un anumit număr de soldați ușor înarmați și de sclavi (Pausanias susținea că la Marathon au luptat pentru prima oară și sclavii alături de oamenii liberi).

Bătălia
Unul dintre cei zece „strategi” ai Atenei (funcție electivă anuală) era Miltiades cel Tânăr. El era cel care reușise să influențeze forul suprem de conducere atenian (Adunarea poporului) să hotărască acceptarea luptei în câmp deschis, în locul apărării în spatele zidurilor cetății. Miltiades cunoștea foarte bine tacticile de luptă persane: în calitate de conducător al coloniei ateniene Chersones, el îl însoțise pe Darius I în timpul celebrei sale expediții din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre. Cu autoritatea pe care i-o conferea experiența sa militară și cunoștințele sale despre componența armatei persane, Miltiades l-a convins pe polemarhul Callimachus (comandantul suprem al armatei ateniene), să declanșeze neîntârziat atacul.
Armata persană, aflată cu spatele la mare, era aprovizionată de flota care staționa în golful Marathon. Miltiades i-a aranjat pe cei 9000 de atenieni și pe cei 1000 de plateeni în linie de bătaie între înălțimile de la Agriliki și Krotoni, la o bătaie de săgeată de forțele persane. Profitând și de faptul că o parte dintre perși erau ocupați cu descărcarea proviziilor de pe corăbii și cu acțiuni de recunoaștere în zonă, Miltiades a declanșat atacul într-un mod oarecum atipic pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ține strânsă formația de luptă (falanga), hopliții au atacat în pas alergător infanteria persană, care era cel puțin de două ori mai numeroasă.
Iată cum descrie Herodot în opera sa Historiai ("Istorii"), scrisă cu 50 de ani mai târziu, desfășurarea bătăliei:
„După ce atenienii se rânduiră pentru bătălie... s-a dat semnalul. Atenienii porniră în fugă și se năpustiră asupra barbarilor... Când perșii i-au văzut pe vrăjmași atacându-i în fuga mare, s-au pregătit să primească atacul, cumpănind numărul neînsemnat al atenienilor și atacul la care porniseră aceștia - fără cavalerie și arcași. Ei au crezut că i-a cuprins nebunia, închipuindu-și că această sminteală a lor îi va pierde cu siguranță. Atenienii însă, când se încleștară strâns cu barbarii, se luptară în chip vrednic de pomenit. Bătălia de la Marathon a ținut mult... După ce perșii au fost puși pe fugă, atenienii îi urmăriră... până ce, ajungând la mare, cerură să li se pună la îndemână foc și atacară chiar corăbiile acelora.”
În prima fază a bătăliei, perșii înaintaseră în partea centrală a frontului, dar la cele doua aripi grecii au reușit să-i copleșească, întorcându-se apoi împotriva dusmanului învingător la centru si zdrobindu-l (o manevră clasică de dublă învăluire). Presiunea deosebit de puternică exercitată de rândurile compacte ale hopliților greu înarmați a zdrobit și risipit masa lipsită de coeziune a arcașilor și călărimii persane.
Flota persană i-a cules pe învinși și a ridicat ancora. Pierderile lor erau importante: 6400 de morți, precum și 7 corăbii arse de greci spre finalul bătăliei.
Pierderile atenienilor au fost surprinzător de mici: Herodot vorbește despre 192 de morți din rândurile atenienilor și 11 dintre aliații veniți din Plateea. Printre cei căzuți în luptă s-a numărat și polemarhul Callimachus. Ei au fost îngropați într-un tumul comun care mai domină și astăzi câmpia litorală de la Marathon.

Consecinţe
Armata persană fusese înfrântă, dar flota lor rămăsese aproape intactă. Persista încă pericolul unei debarcări chiar la Atena. Pentru a preîntâmpina acest pericol, Miltiades și ceilalți nouă strategi ai Atenei (comandantul suprem, polemarhul Callimachus, căzuse în luptă) au hotărât readucerea armatei la Atena. A fost un marș forțat destul de dificil, având în vedere terenul accidentat și oboseala hopliților după luptă; totuși trupele au ajuns în timp util pentru a preîntâmpina o încercare de debarcare a perșilor la Faleron (lângă Atena). Această regrupare în mare viteză a atenienilor înspre cetatea lor a făcut ca perșii să renunțe la ideea unei noi debarcări; văzând coasta Atticei așa de bine aparată, Datis și Artafernes n-au mai insistat și s-au reîntors în Asia Mică, ducând cu ei prada si prizonierii făcuţi în insulele Ciclade și Eubeea.
În ochii lui Darius această expediție poate a apărut ca fiind pe jumătate reușită. Desigur, Atena scapase de răzbunarea Marelui Rege, dar Eretria, celălalt oraș vinovat de a-i fi ajutat pe ionienii răsculați și de incendierea orașului Sardes, a fost aspru pedepsit. Eretrienii înrobiți au fost duși în inima Persiei, la Arderika, la nord de capitala Susa; cincizeci de ani mai târziu, atunci când a trecut Herodot prin aceasta zonă, urmașii acestora încă își mai păstrau limba și obiceiurile. Toate acestea însă nu puteau face uitat eșecul debarcării în Attica. Darius aflase acum că pentru a cuceri întreaga Grecie, o debarcare susținută de flotă era insuficientă - era necesară o invazie pe calea terestră. El dorea să reia la o scară mai mare proiectul de invazie, dar problemele interne ale Imperiului Persan l-au împiedicat (înfrângerea de la Marathon a determinat revolta Babilonului și a Egiptului, revolte care s-au prelungit până după moartea lui Darius). De abia după ce urmașul său la tron, Xerxes, a restabilit ordinea în Egipt și în întregul imperiu a fost plănuită o nouă expediție în Europa.
Pentru greci însă, bătălia de la Marathon a ramas în amintire ca o victorie cu urmări capitale. Temuta armată persană (care păruse până atunci de neînvins) a fost, pentru prima oară, zdrobită în câmp deschis de catre hopliți. La Marathon, a fost salvată nu numai independența unui popor, ci o întreagă civilizație. Atenienii s-au salvat pe ei înșiși și au salvat, în același timp, Grecia. Plini de o legitimă mândrie, atenienii și-au onorat eroii căzuți în luptă, ridicând un tumul înalt pe câmpia de la Marathon și au oferit un tezaur templului din Delfi, dedicându-l acelorași eroi.
În anul următor, (489 î.Hr.) Miltiades, învingătorul de la Marathon, după ce a obținut bani sub formă de împrumuturi de la cetățenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediție împotriva insulei Paros, în scopul de a-i pedepsi pe locuitorii acesteia pentru ajutorul acordat perșilor. Expediția s-a soldat însă cu un eșec; adversarii politici ai lui Miltiades au profitat de acest fapt și au cerut condamnarea la moarte a acestuia. În cele din urmă, cel care salvase Atena la Marathon a fost condamnat la închisoare, loc în care a și murit în același an.
Dar consecințele bătăliei de la Marathon pot fi urmărite chiar și până în zilele noastre. Marele arheolog și istoric francez François Chamoux spunea:
„A fost oprită încercarea de a impune Greciei nu numai dominația străină, ci și o filozofie politică, cea a marilor state orientale, unde, sub autoritatea suveranului de drept divin, trăiesc nu cetățeni, ci supuși, gloată fără nume, în care individul se sufocă. Acesta este destinul pe care luptătorii de la Marathon, maratonomahii, au refuzat să îl accepte pentru ei înșiși, pentru frații și urmașii lor. În fața unei Asii a cărei putere și bogăție știau foarte bine că se întemeiază pe supunerea maselor de oameni capriciilor unui monarh absolut ei au apărat cu armele idealul juridic al cetății formate din oameni liberi.
Când în lumina proaspătă a unei dimineți de început de toamnă soldații lui Miltiade, purtând pe braț scutul rotund și balansându-și sulița lungă, au pornit la atac în pas alergător în direcția perșilor, a căror masă întunecată se detașa contra luminii pe fundalul valurilor strălucitoare ale mării, ei nu luptau doar pentru ei, ci și pentru o concepție despre lume ce avea să devină mai târziu bunul comun al Europei.”

Data exactă a bătăliei
Herodot datează evenimentele despre care a scris în "Istoriile" sale conform unui calendar lunisolar; dar fiecare oraș-stat (polis) din vremea sa utiliza o altă variantă. Prin calcule astronomice se poate obține o dată corelată cu calendarul iulian - astfel, Philipp August Böckh (în 1855) a concluzionat că bătălia de la Marathon a avut loc pe 12 septembrie 490 î.Hr., conform calendarului iulian.
Această dată este în general acceptată de către istorici. Există însă și opinii diferite: dacă se ia în considerare faptul că spartanii nu au participat la luptă datorită motivelor religioase (ei nu s-au pus în mișcare înainte de a fi lună nouă, adică la șase zile după terminarea bătăliei), iar calendarul lor era decalat cu o lună față de cel atenian, ar rezulta că bătălia a avut loc pe 12 august 490 î.Hr.

Legende asociate cu bătălia
O legendă relatează faptul că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanța de 42 de kilometri de la câmpul de luptă de la Marathon până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: Nenikikamen (am învins!), după care a murit pe loc.
Majoritatea istoricilor atribuie în mod incorect această legendă istoricului grec Herodot, care a relatat evenimentele din războaiele persane în lucrarea sa „Istorii” (scrisă aproximativ în anul 440 î.Hr.)
În amintirea acestui erou, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de Maraton, care se aleargă pe o distanță de 42,195 km (distanța exactă dintre Marathon și Acropola din Atena).
Atenianul Eschil, cel supranumit "părintele tragediei universale", a participat la bătăliile de la Marathon și Salamina, unde a luptat ca hoplit. În capodopera sa "Perșii", singura sa tragedie cu subiect istoric care s-a păstrat, Eschil descrie povestea emoționantă a morții unui imperiu și a unei civilizații (cea persană).


Date preluate din Wikipedia română - Bătălia de la Marathon, articol pe care am avut onoarea să-l scriu în întregime.

Nu te da niciodată bătut!

Nu te da niciodată bătut!

Van Gogh a vândut un singur tablou în timpul vieţii lui. Şi acesta surorii sale, la un preţ infim. Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri.

Beethoven a fost considerat de către profesorii săi “fără nici o şansă de a deveni compozitor”. Nu i-a ascultat însă, şi a compus 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale fiind complet surd.

În 1954, Jimmy Denny, managerul de la Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis Presley după un singur concert. I-a spus: "Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane".

Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7. Una din profesoare l-a descris ca fiind "încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti". A fost exmatriculat de la şcoală şi a ratat admiterea la Politehnica de la Zurich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină matematică şi fizică...

Michael Jordan şi Bob Cousy au fost daţi afară din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea: " Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. De aceea am reuşit."

Un expert spunea despre Vince Lombardi că: "Posedă cunoştinţe despre fotbal minime şi o totală lipsă de motivaţie."

In 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenţii de moddeling, i-a spus modelei aspirante Norma Jean Baker, "Mai bine ai învăţa să fii secretară sau ţi-ai găsi un soţ". Norma Jean a devenit Marilyn Monroe. Acum: cine mai are habar despre Emmeline Snively?

Winston Churchill a rămas repetent când era în clasa a 6-a. Mai târziu, de fiecare dată când a candidat la o funcţie politică a fost înfrânt, până când a împlinit 62 de ani şi a devenit Prim ministru. El a scris mai târziu: "Never give in, never give in, never, never, never, never - in nothing, great or small, large or petty - never give in except to convictions of honor and good sense. Never, Never, Never, Never give up".

Sigmund Freud a fost huiduit atunci când şi-a prezentat pentru prima oară ideile sale comunităţii ştiinţifice din Europa. S-a întors la biroul lui şi a continuat să scrie.

Charles Darwin a renunţat la cariera în medicină, iar tatăl său i-a spus: "Nu-ţi pasă de nimic în afară de prins câini şi şobolani." În biografia lui, Darwin a scris: "Am fost considerat de către tatăl meu şi de toţi profesorii ca un băiat foarte obişnuit, de fapt chiar mai jos decât standardul mediu de inteligenţă." Cu siguranţă, a evoluat...

Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că "e prea prost ca să înveţe ceva". A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: "Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi".

Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar pe motiv că nu are imaginaţie şi idei bune. A dat faliment de mai multe ori până să construiască Disney Land-ul. De altfel, propunerea construirii parcului a fost refuzată iniţial, pe motiv că nu ar atrage pe nimeni.

La 21 de ani, actriţei franceze Jeanne Moreau i s-a spus de către un director de casting că are capul prea curbat, că nu e destul de frumoasă şi că nu e îndeajuns de fotogenică pentru a face un film. A respirat adâng şi şi-a zis "În regulă. Atunci cred că trebuie să fac totul în felul meu". După ce a făcut peste 100 de filme, în 1997 a primit premiul Academiei Europene de Film pentru realizările sale de-a lungul întrgii activităţi.

Charlie Chaplin a fost iniţial refuzat de către studiourile din Hollywood, pantomima sa fiind considerată un nonsens.

Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că "nu are voce şi că nu poate să cânte deloc". Părinţii săi vroiau ca el să devină inginer.

Când Pablo Casals a împlinit 95 de ani, un reporter l-a întrebat "Domnule Casals, aveţi 95 de ani şi sunteţi unul dintre cei mai mari violocenlişti din toate timpurile. De ce încă mai exersaţi 6 ore pe zi?" Pablo Casals i-a răspuns: "Pentru că încă mai cred că fac progrese."

Aşadar, nu te da niciodată bătut!

Sfârşitul lumii în viziune românească...

Pe 21 decembrie 2012, conform calendarului Maya (zice-se), planeta îşi va găsi sfârşitul.
Cele de mai jos îşi propun să zugrăvească o imagine de ansamblu asupra societăţii româneşti în zilele premergătoare evenimentului apocaliptic.
1. Televiziunile freamătă! Ediţii speciale peste ediţii speciale! O bătălie cruntă pentru exclusivităţi.
– George Buhnici (corespondent PRO TV): Pe-aici, pe la Vama Borş, va intra Apocalipsa în România!
– Dan Diaconescu (OTV): Numai aici la televiziunea poporului, puteţi urmări cataclismul 3D! (Dan Diaconescu Direct)…
– Valentin Stan (Antena 3): Sfârşitul lumii este rodul unei politici criminale a guvernului.
– Mihai Tatulici (Realitatea TV): Apocalipsa este un eveniment aproape la fel de important ca primul concert Michael Jackson, pe care l-am transmis eu la Tele 7 ABC…
– Prima TV transmite, calm, „Schimb de mame”…
2. Maneliştii se întrec în cântece despre sfârşitul lumii. Pe locul întâi în preferinţele publicului este melodia interpretată în duet de Florin Salam şi Nyno: „Doamne vine-apocalipsa, O să moară toţi duşmanii, Şi nici n-o să le simt lipsa, Trece viaţa, trece anii!”
3. La serviciu, în metrou, la cafenele, peste tot auzi românii întrebându-se unul pe altul: „Ce faci de sfârşitul lumii?”
4. Marean Vanghelie: „Acum aţi înţeles de ce am lăsat sectorul 5 să arate aşa… Locuitorii e obişnuiţi cu imaginile apocaliptice deci pregătiţi pentru ce vine…”
5. Cluburile din Bucureşti pregătesc party-uri şi event-uri speciale. În Gaia, unde Poponeţ şi Delia Matache au masa, se pregăteşte eventul „Apocalypse Party Hot Stuff All Night”. În Bamboo, Pătrașcu a plătit o sumă importantă ca să-l lase pe el să mixeze: „End of World Mega Mix”. Românii s-au repezit să-şi rezerve locuri şi la cluburile After Hours, adică petrecerile de după sfârşitul lumii.
6. Bisericile sunt luate cu asalt de către cei care vor să se mântuiască pe ultima sută de metri. Pentru eficientizare, preoţii spovedesc grupuri…
7. Ca la marile sărbători, hipermarketurile sunt luate cu asalt! Televiziunile prezintă această ştire cu formulări de genul: „Oamenii spun că trebuie să aibă pe masa de sfârşitul lumii, toate cele cuvenite… Fiind un eveniment care nu s-a mai petrecut, gospodinele nu ştiu dacă să facă drob sau nu.”
8. Declaraţie Dragoş Bucurenci: „P…a mea! Io v-am zis!…”
9. Tabloidele sunt incorigibile:
Cancan – Monica Columbeanu îşi petrece sfârşitul lumii cu Ricky! Irinel, tu cu cine?
Click – Ce bună e gagica lui Pulhac! Păcat că o să crape!
10. Băsescu este filmat pe ascuns spunându-i lui Videanu: „Mă doare-n c*r! Şi-aşa era ultimul mandat, că nu mai aveam voie să candidez”…

Apocalipsa, relatată de mass-media din România

Despre Apocalipsă, înţeleasă de presă româneasca…
(din ciclul „O ţară tristă, dar plină de umor”)

În urmă cu câteva ore, CNN a anunţat că astronomii au descoperit la marginea sistemului solar un corp ceresc necunoscut care se îndreaptă spre Pământ cu viteza de 19.000 km/s. Conform calculelor specialiştilor la NASA, acesta va lovi planeta noastră peste 25 de zile şi şase ore.
Ciocnirea ar putea însemna nu numai sfârşitul civilizaţiei umane, ci şi al vieţii pe Pământ, a declarat pentru CNN reputatul antropolog britanic Cyril J. Hoax.

Vă prezentăm în premieră modul în care va relata Apocalipsa mass-media din România:

ANTENA 3:
- Istoria face dreptate! Peste 25 de zile Băsescu nu va mai fi preşedinte!
OTV:
- Senzaţional! Ocazie unică! Urmăriţi Apocalipsa în direct la Dan Diaconescu! Dacă n-o veţi face, nici nu ştiţi ce pierdeţi!
LIBERTATEA:
- Grăbeşte-te! E ultima ta şansă să fii fata de la pagina 5! Trimite o poză acum!
PROTV:
- Un copil din Caracal a ars de viu şi nu va mai apucă să vadă Apocalipsa!
Filosoful Gabriel Liiceanu, originar şi el din Caracal, a declarat în exclusivitate pentru ProTv:
-Apocalipsa este consecinţa încremenirii în proiectul divin.
ADEVĂRUL:
- Mai ai timp să citeşti ultima carte din colecţia Adevărul: Istoria ideii de Apocalipsă de-a lungul Istoriei! Adevărul - ziarul care te face liber!
CANCAN:
- Sursele noastre spun că Nicoleta Luciu va petrece sfârşitul lumii departe de iubitul ei.
B1TV:
- Urmăreşte la Naşul dezvăluiri incendiare despre cum au pus la cale parlamentarii şi mogulii sfârşitul lumii şi cum vor profita de el!
REALITATEA TV:
- Preşedintele Băsescu a declarat că va face tot posibilul să amâne Apocalipsa!

Maxime II (citește și învață)

Lucrurile nobile se învață cu osteneală, cele ticăloase se deprind de la sine și fără nicio sforțare. - Democrit

Nu avem atât nevoie de ajutorul prietenilor, cât mai ales de încrederea în ajutorul lor. - Epicur

E mai ușor să construiești un teatru decât să găsești actori buni. - Voltaire

Să uităm visele oamenilor mari, dar să ținem minte adevărurile pe care ni le-au transmis. - Voltaire

Acționează așa ca și cum maxima acțiunii tale ar fi să devină, prin voința ta, lege naturală universală. - Immanuel Kant (celebra formulă a "imperativului categoric").

Majoritatea oamenilor găsește că e mai ușor să cerșească cerul prin rugăciuni, decât să-l merite prin acțiuni. - Arthur Schopenhauer

După filosofie, trebuie să urmeze acțiunea. Forța vie desăvârșește ceea ce a schițat ideea. - Victor Hugo

Nu pot fi prieteni adevărați fără dușmani adevărați. Dacă nu urâm ceea ce nu suntem, nu putem iubi ceea ce suntem. Acestea sunt adevăruri vechi pe care le descoperim cu durere... - Michael Dibdin

Vezi oameni admirând o mașină! Ce greșeală! Nu mașina trebuie admirată, ci creierul care a conceput-o. - Henri Coandă

Orice adolescent simte nevoia de a face o cură de îmbătrânire; câteodată, a citi filosofie este mijlocul cel mai recomandabil. - Lucian Blaga

Niciodată n-ai terminat învățătura. Înveți permanent și ai impresia că știi prea puțin. - Victor Duță

Un copil poate oricând să-l învețe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce-și dorește. - Paulo Coelho

Maxime

Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă.
(Nicolae Iorga)

Nimic nu costă mai mult decât neştiinţa.
(Grigore C. Moisil)

Ca să înţelegi că eşti prost, trebuie totuşi să-ţi meargă mintea.
(Georges Brassens)

Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul - defectul oamenilor mici.
(Maurice Coyaud)

Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate.
(Jack Penn)

Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.
(Peter O'Toole)

Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.
(Tudor Muşatescu)

Nu judecaţi oamenii după cei cu care se adună. Nu uitaţi că Iuda avea amici ireproşabili.
(Ernest Hemingway)

Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.
(J.F.Kennedy)

Oamenii eficienţi sunt cei mai mari leneşi, dar sunt nişte leneşi inteligenţi.
(David Dunham)

Munca în echipă presupune în primul rând să-ţi pierzi jumătate din timp explicându-le celorlalţi de ce nu au dreptate.
(George Wolinski)

Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet.
(Papa Ioan al XXIII-lea)

Dacă vrei să ştii cine este un om, dă-i o funcţie de conducere.
(Robert Brasillach)

E loc sub soare pentru toată lumea. Mai ales că toată lumea vrea să stea la umbră.
(Jules Renard)

Eficienţa este cea mai inteligentă formă de lene.
(David Dunham)

Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei.
(Sigmund Freud)

Dacă ai impresia că educaţia e scumpă, atunci încearcă să vezi cum e ignoranţa.
(Andy McIntyre)

Nimeni nu e de neînlocuit dar, uneori, este nevoie de mai multe persoane pentru a înlocui una singură.
(Claire Martin)

Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei.
(Isaac Asimov)

Cel mai greu lucru de păstrat e echilibrul.
(Jean Grenier)

Oboseala şi lenea au aceleaşi simptome.
(Bissane de Soleil)

Când munceşti, joacă-te. Munca, dacă este o datorie, te ucide.
(Max Jacob)

A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune.
(Cicero)

Un prost care nu spune nici un cuvânt, nu se deosebeşte de un savant care tace.
(Moliere)

În politică, prostia nu e un handicap.
(Napoleon)

Dacă aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii care nu-l aşteaptă.
(Woody Allen)

Există bătălii pe care e bine să le ocoleşti; nu din teamă că le-ai putea pierde, ci pentru că ai deveni ridicol câştigându-le.
(Gelu Negrea)

Sa ne amintim de profesorul Moisil (2)

Grigore C. Moisil (1906-1973) – matematician, profesor universitar, academician.

Replici cu haz

•  O anecdotă în care nici ascultătorii, nici povestitorii, nu înţeleg ce se întâmplă, se numeşte roman psihologic.
• Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învăţământului va fi atunci când nu se va schimba nimic.
• Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.
• Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.
• Duşmanii se recrutează dintre prieteni.
• Când îmbătrâneşti, nu mai ai inimă, ai cord.
• Un lucru improvizat trebuie foarte bine regizat.
• Ni se cere să facem ştiinţă productivă şi producţie ştiinţifică. Ar fi mai bine dacă am reuşi să facem ştiinţă ştiinţifică şi producţie productivă.

La o şedinţă la Academie:
Un geolog: Eu am făcut nu ştiu câţi km toată vara şi am făcut două lucrări.
Un chimist: Eu am stat toată vara închis în cei 40 m2 al laboratorului şi am făcut 4 lucrări.
Moisil: Eu am stat toată vara întins pe pat şi am elaborat Teoria mecanismelor automate.

• Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil.

– Domnule profesor, credeţi în vise?
- Sigur, dragă! Să vezi: acu’ câtăva vreme am visat că devenisem academician, că eram în aulă şi prezidam o şedinţă. Şi când m-am trezit, într-adevăr eram academician, eram în aulă şi prezidam o şedinţă.

• – Îl cunosc bine pe cutare. Moisil: E bine să cunoşti bine pe cineva. Dacă-l cunoşti foarte bine, e rău.
• Despre un matematician: Este mare în matematică, prin erorile pe care le face.
• Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.
• Profesorul Moisil, la 65 de ani, după ce şi-a scrântit piciorul: Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.
• La şedinţa de Consiliu profesoral în vederea titularizării, prof. Ştefan Procopiu a votat contra numirii lui Moisil, „candidatul fiind prea tânăr" pentru a ocupa postul de profesor. - E un defect de care mă corectez în fiecare zi, a replicat Moisil.

Moisil, către un meteorolog:
- Cu ce probabilitate daţi prognoza timpului?
- Cu cel mult 40%, domnule profesor.
- Atunci de ce nu spuneţi pe dos, că aveţi şanse de 60%!

Un prieten îi spune într-o zi:
- Matematica asta pe care o predici tu, m-am săturat de ea până peste gât.
Moisil:
– Dar matematica se face de la gât în sus!

• In timpul unui curs profesorul începe să caute printre hârtiile pe care le avea pe masă. Nu găseşte însemnările de care are nevoie, se opreşte şi spune: - Lăutarii cântă după ureche, muzicanţii, după note. Eu mi-am uitat notele acasă.

Explicând principiul recursivităţii:
- Eşti de acord că orice om are dreptul la un pahar de cognac?
- Da.
- Bei paharul, îl pui jos. Eşti alt om. Şi cum orice om are dreptul la un pahar de cognac... şi aşa mai departe.

O reporteră spune la un moment dat, în cursul unui interviu:
- Ştiţi că adevărul supără!
Moisil:
– Pe mine o teoremă de matematică nu m-a supărat niciodata.

Sa ne amintim de profesorul Moisil (1)

Grigore C. Moisil (1906-1973) – matematician, profesor universitar, academician.

Cugetări

O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înţelesul, ci şi toate subînţelesurile.

Un matematician face matematică fiindcă vede în matematică ceva frumos, ceva interesant, ceva care îi place, ceva care îi e drag, ceva care îl tulbură, îl face să gândească, să mediteze, să viseze.

Poate singura superioritate a calculatorului este că se corectează când greşeşte. Om s-o facă, mai rar!


Cineva l-a întrebat: “Credeţi că e potrivit ca un profesor să facă glume la cursuri?”. Profesorul Moisil a răspuns: “Ştiinţa nu e tristă, decât pentru unii.”

Ştiinţa se răzbună ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi.

Ştiinţa merge astăzi mai repede ca omul de ştiinţă; ai pornit împreună şi ţi-o ia înainte. Ar fi de scris odată povestea celor ce şi-au pierdut răsuflarea alergând după propriile lor idei. Şi tragedia celor ce, nevrând să rămână în urmă, nu pot să mai meargă înainte. Şi comedia amară a celor ce neputând alerga, încearcă să oprească puhoiul. Şi dramele provocate de cei ce, neînţelegând noul, îi prigonesc pe cel ce-l practică.

Sunt pentru lucruri noi; dar mai mult decât lucrurile care sunt astăzi noi, eu apreciez lucrurile care vor fi noi abia mâine.

Filozoful trebuie să fie în stare să înţeleagă lumea de astăzi, ştiinţa contemporană şi să se bazeze pe cele mai noi date ale ştiinţei, pentru a dezvolta concepţia noastră despre lume.

Marea calitate a unui şef de şcoală este de a fi bucuros când e depăşit de elevii săi.

libertate totală ai impresia că e un joc de cuvinte; cel puţin pentru mine pare o expresie corectă din punct de vedere gramatical, dar de fapt nu are sens, căci fiecare trebuie să se încadreze în legile societăţii.

Problema morţii este vie (la o anumită vârstă).

Tot ce e gândire corectă este sau matematică, sau susceptibilă de matematizare.

Un om e uman nu numai prin defectele lui ci şi prin calităţile lui.

Nici o problemă nu are graniţe. Orice răspuns are multe.

Matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toţi oamenii de ştiinţă. Tocmai pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulaţiei ideilor ştiinţifice.

Nu sunt destul de sigur de excelenţa metodelor mele pentru a deveni martir susţinându-le.

Ştiinţa nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine.

Se ştie că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare.

ştiinţă e formată numai din afirmaţii şi negaţii, dar trăirea unei ştiinţe e formată din întrebări şi răspunsuri, din bănuieli şi îndoieli.

măsură legislativă, o indicaţie administrativă este una din componentele vieţii unei societăţi; opinia publică e o altă componentă. Nu trebuie crezut că dacă se decretează o lege, ea se va şi aplica. Nu se alică decât legile cu care sunt de acord cei ce le aplică.

Pe omul cu adevărat capabil, limitele îl stimulează. Evident, morala nu e “puneţi fraţilor piedici!”, ci “dacă daţi de piedici, depăşiţi-le!”.

Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăşi munca lui. Consider că munca e o pedeapsă numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place.

Sunt unii oameni care cred că matematica trebuie făcută între cutare şi cutare oră. Nu e adevărat. Matematica nu se face la ore fixe. Matematica se face când îţi vine o idee. Noaptea sau dimineaţa, când te scoli, când te speli, te gândeşti. Dacă nu te speli, te gândeşti când nu te speli…

Spre deosebire de vin, ştiinţa nu trebuie lăsată să se învechească…

Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri, nu de alta, dar ca să ne deosebim de alţii, care fac planuri, fără activitate.

Evident, practicarea ştiinţei e muncă grea; sunt unii care, plictisindu-se să gândească ştiinţa, cred că e mai uşor să gândească despre ştiinţă; mare păcăleală: e mai greu. Atunci să ne mulţumim să vorbim despre ştiinţă. Asta da. E mai uşor? Este.

Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alţii. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Şi mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins.

Sunt oameni care spun: există şi greşeli fecunde. Nu greşeala e fecundă ci îndreptarea ei.

Se ştie că o idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată.

Să nu se teamă nimeni de lucrurile abstracte şi foarte abstracte, mai ales în matematică; matematica, tocmai pentru că este matematică, este abstractă. Cu cât un lucru este mai abstract, cu atât el îmbrăţişează domenii mai vaste şi deci este aplicabil în mai multe cazuri concrete.

Unii concep ştiinţa ca pe o mare arhivă de poliţie în care sunt îndosariate toate cancanurile naturii.

Eu sunt omul care demonstrează. Nu conving.

Cărţile bune nu mor niciodată.

Un matematician de obicei e întrebat la ce serveşte matematica şi abia dacă găseşte o ocazie să spună că e frumoasă şi că lui îi serveşte în primul rând fiindcă îi e dragă. Înţelegerea unui fenomen îţi schimbă modul de a vedea întreaga lume şi matematica îţi serveşte şi ţie să ai un plus de cunoştinţe.

Aici e sarcina cea mai mare a profesorilor, care trebuie să ştie să preia ce se ştie pe lume, pentru a-i învăţa pe alţii. Şi aici e rolul mare al oamenilor de ştiinţă care trebuie să inventeze lucruri noi ce nu se ştiu încă. Prima condiţie e de a învăţa ceea ce se ştie.

Imaginaţia e şi ea o sursă de informare.

Într-adevăr, dacă este ceva cu care trebuie să rămână absolventul unor cursuri liceale, acel ceva este învăţul de a gândi just.

Explozivul cel mai puternic nu este tri-nitro-toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească.

Omul nu progresează decât atunci când ştie că nu poate să facă ce vrea.

Fireşte, nu orice lucru ieşit din comun are neapărat şi valoare, dar orice lucru de autentică valoare e, neapărat, ieşit din comun.

Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat şi la 60 stimat.

Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer sunt cele pe care ţi le pui singur.

Nu cred că există graniţă între ştiinţă şi filozofie, după cum nu cred că există graniţă între ştiinţă şi tehnică.

Învăţând matematica, înveţi să gândeşti.

Pentru elev este esenţial cum rezolvă problemele; pentru profesor cum le pune.

Numai prostia poate să aibă intermitenţe.

Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.

Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.

E rău că la bătrâneţe dosarul medical e mai mare decât dosarul de cadre.

Marele regret al vieţii mele este de a nu fi avut nici unul.

Liniştea pădurii (2)

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

(Vasile Alecsandri - Iarna)


Ehei, Coane Vasile, boierule, rămâi fericit acolo unde eşti, că în lumea noastră nu mai vedem nici sănii, nici cai, nici măcar zurgălăi… Ca să nu mai spun că zăpada nu mai e „o zale argintie ce îmbracă mândra ţară”, ci o masă amorfă de culoare alb-murdar spre gri-murdar…

Revenind la „liniştea pădurii”: prima dată când am simţit-o foarte impresionantă, era într-o zi de toamnă târzie, dar însorită. Urcam cu un grup de colegi de liceu dinspre Cheia spre Muntele Roşu. Cei care cunosc Valea Teleajenului şi Munţii Ciucaş, poate îşi aduc aminte că drumul urcă printr-o pădure deasă de fag. Zgomotul paşilor noştri printre frunzele uscate era acoperit de gălăgia tipică unui grup de liceeni, care mai de care vrând să fie cel mai grozav. La un moment dat, împreună cu un prieten, am luat-o pe o scurtătură şi am reuşit să devansăm restul grupului; ne-am oprit să ne odihnim şi să-i aşteptăm pe ceilalţi. Atunci am simţit aproape material liniştea pădurii – ne înconjura, dar nu era ceva apăsător, ci mai degrabă înălţător. Nu se auzea nici măcar un ciripit de pasăre (mai târziu mi-am dat seama că păsările, cele care nu migrează, nu cântă toamna) – doar foşnetul discret al câte unei frunze care cădea pe pământ după ce îşi sfârşise dansul imprevizibil făcut între ramura pe care stătuse fericită toată vara şi covorul arămiu format deja de suratele ei mai grăbite… Apoi s-a auzit din vale zgomotul crescând al grupului care urca… şi vraja s-a destrămat.

Un alt moment, oarecum asemănător, l-am trăit într-un loc total diferit: pădurea de pe grindul Caraorman, din Delta Dunării. Mai fusesem acolo, în interes de serviciu, dar în grabă; deşi e o rezervaţie naturală recunoscută, nu pot să spun că mă impresionase în mod deosebit, mai ales că vara trebuie să te lupţi din greu cu ţânţarii… Am ajuns însă acolo şi într-o toamnă: apele erau scăzute, ţânţarii amorţiseră, iar coloritul pădurii era superb: sălciile şi tufărişurile de lângă apă erau încă verzi, dar stejarii şi alte specii de foioase care mai sunt pe acolo luaseră toate culorile posibile din paleta toamnei. Şi era linişte, iarăşi am simţit aproape material această linişte a pădurii, întreruptă foarte rar de foşnetul frunzelor căzând alene, iar mai aproape de mal de pleoscăitul câte unui peşte sărind din apă.
Ca paranteză: Dunărea izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră (Schwarzwald) şi se varsă în Marea Neagră; dar şi Caraorman, pe turceşte, înseamnă tot Pădurea Neagră…

Şi dacă tot vorbim despre „liniştea pădurii”, nu pot să nu spun câte ceva despre o pădure situată într-o zonă turistică intens circulată - Pădurea Poliştoaca, extrem de interesantă prin prezenţa speciilor forestiere naturale (molid, brad, fag) şi a speciilor introduse (larice, pin). În secolul trecut, cine voia să facă o plimbare plăcută şi relativ uşoară la Cioplea Predealului, putea să meargă pe valea Poliştoaca, în loc să urce pe drumul pentru maşini care se ramifică din DN1 în dreptul gării Predeal. Vara se putea profita de aerul curat şi înmiresmat din zonă, iar iarna de liniştea solemnă a pădurii. Tot iarna, din când în când mai treceau schiori de fond solitari (o specie pe cale de dispariţie), pe această vale organizându-se câteodată competiţii de schi fond. Acum însă s-a dus liniştea – e plin de ATV-uri şi jeep-uri, încât până şi vietăţile pădurii şi-au luat lumea în cap. Colac peste pupăză, în poiana Poliştoaca, la intersecţia văii cu drumul forestier Cioplea – Cabana Susai, s-au construit câteva vile (frumoase de altfel) care strică tot farmecul peisajului.

"Cine are urechi de auzit, să audă"... chiar şi liniştea.

Liniştea pădurii

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;

Soarele rotund şi palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

(Vasile Alecsandri - Iarna)

Frumos zice/scrie poetul...

(Cum, ţie îţi plac poeziile lui Alecsandri? ar putea strâmba din nas unii "esteţi" contemporani... DA, le-aş răspunde din toată inima. Rar au mai apărut artişti care să îmbine atât de fericit echilibrul interior cu expresivitatea şi comunicarea.)

Ştim că pădurile (cele care au mai rămas...) au o mare importanţă economică şi, mai ales, ecologică. Dar, pe cel care se aventurează pe cărările mai mult sau mai puţin bătătorite, pădurea îl răsplăteşte şi cu o linişte pe care o transmite celui care vrea să o primească.

Sigur, pădurea e frumoasă în orice anotimp. Dar iarna are ceva specific, o linişte aproape mistică, tulburată doar de scârţâitul zăpezii sub tălpi. Dacă ai o fire mai sensibilă, îţi vine să vorbeşti doar în şoaptă (dacă nu, hăuleşti cât te ţin plămânii şi aştepţi să-ţi răspundă ecoul).

Există explicaţii realiste pentru liniştea din pădure în timpul iernii: zăpada care este un bun izolator fonic, lipsa păsărelelor cântătoare etc. Dar îmi place să cred că această linişte este şi un dar pe care pădurea vrea să ni-l facă.

"Cine are urechi de auzit, să audă"... chiar şi liniştea.

Brr... foarte frig!

Gerul îsi face de cap si în Bucuresti: ieri, la ora 08:30, la statia meteo Baneasa erau -24 grade si tot atâtea si la statia meteo Afumati.
Se pare ca începe o inversiune termica - e mai cald la munte: tot la aceasta ora erau -17 grade la Predeal si -10 grade la Sinaia (cota 1500 m).
Mais où sont les neiges d'antan?...
Viscolul din 3-5 februarie 1954 a fost cel mai puternic viscol înregistrat vreodata în România. S-au depus 173 cm zapada la Calarasi, s-a masurat tot atunci cea mai mare cantitate de zapada cazuta in 24 ore - 115.9 l/mp, vântul a atins 126Km/ora în Bucuresti, troienele au avut între 2 si 5 metri în Baragan; a fost viscolul cu cea mai lunga durata: 48 ore continuu vântul a avut aceeasi intensitate...