sâmbătă, 16 decembrie 2017

Regele și Patria!

A trecut la cele veșnice Regele Mihai I al României.


A domnit efectiv de două ori: între 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.

În timpul lungului exil, credința sa puternică l-a ajutat să treacă răbdător, biruitor și demn peste toate necazurile și nedreptățile îndurate.

O filă de istorie s-a încheiat astăzi, 16 decembrie 2017, când Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum, după ce timp de trei zile românii i-au adus un ultim omagiu Majestății Sale la Palatul Regal, în Sala Tronului. Funeraliile naționale au inclus ceremonii religioase și militare. Sicriul regelui, urcat pe un afet de tun, a fost dus de la Palatul Regal de pe Calea Victoriei la Catedrala Patriarhală din București, unde a avut loc slujba de înmormântare. Apoi, sicriul cu trupul regelui a fost dus cu trenul regal la Curtea de Argeș, unde regele a fost înhumat în noua Catedrală de acolo.


Amintirea sa va rămâne mereu vie în sufletele noastre!