marți, 3 mai 2011

Liber la cafea...


Un grup de oameni de ştiinţă americani a încercat să dărâme concepţia adânc înrădăcinată că un consum regulat de cantităţi mari de cafea ar favoriza creşterea tensiunii arteriale, relatează luni portalul MedDaily.

Potrivit unuia dintre autorii studiului, Liwei Chen, de la Universitatea de Sănătate Publică din New Orleans (University School of Public Health), mai mult de trei ceşti de cafea pe zi nu cresc semnificativ probabilitatea de a dezvolta hipertonie. Efectul este acelaşi ca şi după 1-2 ceşti de cafea.

Cercetătorii americani au ajuns la această concluzie după analiza câtorva sute de lucrări ştiinţifice care conţineau informaţii despre obiceiul de a bea cafea cu regularitate în cazul a 170.000 de americani şi cu privire la starea lor de sănătate în decurs de 33 de ani. Obiectul curiozităţii lor a fost în primul rând cantitate de cafea consumată pe zi de către aceşti voluntari.

Cu toate acestea, Chen nu neagă faptul că asupra relaţiei dintre cafea şi tensiunea arterială acţionează un număr de factori, dintre care o parte îşi au originea în particularităţile organismului, fondul genetic şi ereditate. Prin urmare, unele persoane s-ar putea simţi rău chiar şi după o singură ceaşcă de cafea.

Cu acest punct vedere şi-au exprimat deja acordul o serie întreagă de experţi, între care şi Lawrence Krakoff, specializat în probleme legate de hipertensiune. Acesta spune că nu vede în cafea un risc pentru tensiunea arterială, cu amendamentul de a nu pierde din vedere unele aspecte din viaţa persoanelor dependente de cafea. "Dacă un om bea 12 ceşti de cafea pe zi este normal ca el să nu doarmă noaptea, iar acest din urmă factor este tocmai cel responsabil de hipertensiune", explică Krakoff.

Sursa: AGERPRES
http://www.agerpres.ro/media/index.php/sanatate/item/63479-Studiu-O-cantitate-mare-de-cafea-nu-provoaca-tensiune-ateriala.html

Un comentariu: